Claudio Ranieri a fost demis din funcția de antrenor al lui Leicester, la nici un an după ce transforma micuța echipă de pe King Power Stadium în campioana Angliei, iar șefii vulpilor se grăbesc să numească un nou tehnician.
Conform Sky Sports, favorit pentru înlocuirea lui Ranieri este un tot un italian, Roberto Mancini, care a mai antrenat în Premier League, în perioada 2009-2013, când a fost pe banca lui Manchester City și i-a condus pe „cetățeni” spre titlu, în 2012.
Mancini, care ultima dată a antrenat-o pe Inter Milano, este un tehnician obișnuit să antreneze la cel mai înalt nivel și care a cucerit trofee cu toate formațiile pregătite până acum. Fostul mare atacant italian și-a început cariera de antrenor la Fiorentina, unde a câștigat Cupa Italiei, în 2001, iar ulterior a mai trecut pe la Lazio, Inter Milano, Manchester City, Galatasaray și din nou Inter. Pe lângă titlul cucerit cu City în Premier League, Mancini a mai devenit de trei ori campion al Italiei, cu Inter, în 2006, 2007 și 2008.
Pe lângă Mancini, pe lista lui Leicester se mai numără Nigel Pearson, Alan Pardew, Frank de Boer sau Guus Hiddink.
17 e locul ocupat de Leicester City după 25 de etape din acest sezon. Mahrez și Compania au 21 de puncte, cu unul mai mult decât prima echipă aflată în zona retrogradării, Hull City (locul 18)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER